Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Franța – Provence

Nisa – Monaco – Eze – Vence – Cannes – Saint-Tropez – Gassin – Aix-en-Provence –Sault – Gordes – Fontaine de Vauclouse – Avignon – Nîmes – Uzes – Arles – La Camargue – Saintes-Maries-de-la-Mer – Les Baux de Provence – Saint-Remy-de-Provence – Lyon
EUR 2150 00 EUR
pret/persoana
Povestea magică a lavandei provensale. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Franta – Provence
În sud-estul Franței, între Marea Mediterană, Valea Rhonului și Italia se află o regiune de vis, numită Provence, cu peisaje de poveste, orăşele de legendă, teritorii uimitoare, cum nu mai există altele pe Pământ. Fabuloasa Provence este una dintre acele destinații magice, cu nesfârşite câmpuri de lavandă, al căror miros amestecat cu cel de pin ne va învălui în timp ce vom explora regiunea unde chiparoșii se unduiesc mlădios în bătaia brizei. Descrisă ca „sufletul regiunii Haute-Provence”, lavanda a adus prosperitate în viaţa satelor din zonă încă din Evul Mediu, fiind cunoscută ca aurul violet, aceasta fiind culoarea prin excelenţă a peisajelor Provence-lui, mai ales în această perioadă, pe care vă invităm să le descoperim împreună. Vestită însă şi pentru galbenul „Florii-soarelui” a lui Van Gogh, cu o lumină atât de iubită de pictorii de la 1800, care oferă cerului un albastru nefiresc, pentru pitoreștile case din piatră care apar printre portocali, pentru chiparoşi şi grădinile îmbrăţişate de măslini seculari, dar și pentru pieţele care sunt sărbători ale simţurilor, Provence-ul ne invită să o descoperim.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Franta – Provence

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Franta – Provence

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Colina Castelului, Grădina L'Hardy-Denonain, Parcul Rocher des Doms, Delta Rhonului

Obiective arta: Quartier du Malonat, Promenade des Anglais, Hotel Negresco, Casino du Palais de la Mediterranee, Theatre de Verdure, Muzeul de Artă și Istorie, Palatul Regal (Palatul Princiar), Biserica Saint-Devote, Laboratoarele fabricii de parfum Galimard, Capela Matisse, Palatul (locație Festivalul Internațional de Film), Bulevardul de la Croisette, Le Suquet, Citadelă din sec. XVI, Muzeul Annonciade, Bulevardul Cours Mirabeau, Catedrala St. Sauveur, Muzeul Tapiseriilor, Atelierul Paul Cezanne, Podul St. Benezet, Palatul Papilor, Catedrala Notre-Dame-des-Doms, Basilica Notre Dame, Cartierul St. Jean, Piața Bellecour

Obiective traditii: Laboratoarele Galimard

Obiective distractii: Vizite prin satele medievale și piețele locale din Provence

Info tarif:

2150 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 640 EURO

2080 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 640 EURO

 


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. 19-24 turişti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 9



PROGRAM



Ziua 1. București – Nisa
  • Cazare:  Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 17:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Wizz Air). Plecare cu compania Wizz Air, zbor W4 3057 (19:00 / 20:45) spre Nisa, care cu o arhitectură splendidă și cu o „joie de vivre” molipsitoare, stilată dar și exuberantă, este numită pe bună dreptate capitala Coastei de Azur, un adevărat caleidoscop al istoriei şi culturii, fiind considerată a fi prima aşezare umană din lume, dovezile datând din perioada paleoliticului timpuriu. Datorită spectacolului pe care îl oferea natura, Nisa a devenit noua staţiune de iarnă a aristocraţiei engleze, în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Transfer pentru cazare la Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Nisa
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Alături de ghidul local vom face un tur panoramic și pietonal în Nisa, prilej cu care vom vedea cum orașul îmbină temperamentul porturilor de la Mediterană cu eleganța palatelor construite pe faleză de aristocrația europeană, transformate în hoteluri de lux, precum celebrul Hotel Negresco, Casino du Palais de la Mediterranee, Theatre de Verdure, Muzeul de Artă și Istorie etc.. Vom face apoi o incursiune în orașul vechi, pornind din Place Massena, prin Quartier du Malonat, până pe „Colina Castelului”. După-amiază, timp liber pentru activități individuale. O plimbare pe Promenade des Anglais, artera construită de-a lungul țărmurilor Mediteranei de comunitatea engleză și un pahar cu vin rose savurat la una din terasele din orașul vechi, pot fi un bun început al circuitului nostru. Cazare în Nisa la Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Nisa – Monaco – Eze – Nisa
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Nice Centre 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale în Nisa sau opţional, excursie la Monaco şi Eze. Veţi pleca spre Principatul Monaco, al doilea cel mai mic stat din lume, după Vatican, faimos datorită lipsei taxelor pe venit, reședința oficială a prințului Rainier, care oferă panorame uimitoare de pe înălțimile Tete de Chien, Mont Angel sau Moyenne - Corniche. Situat la malul Mării Mediterane, aproape de granița cu Italia, înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Lapes-Cote d’Azur, Monaco este împărțit în patru districte: Monaco Ville, unde este situat Palatul Princiar, Monte Carlo, districtul din jurul Cazinoului, La Condamine, zona din jurul Portului Hercule și Fontvieille, noua zonă industrială construită pe un teren preluat din mare. Veţi vedea că orașul vechi, care este traversat de străzi pitorești caracteristice urbanismului medieval, se remarcă prin grandiosul Palat Regal ridicat în mai multe perioade pe locul vechiului castel construit de genovezi în anul 1215. În districtul Condamine se înalță Biserica Saint-Devote, sfântul patron al principatului, iar zona Fontvieille este împodobită nu doar de celebra grădină exotică ci și de un parc minunat care include și grădina de trandafiri a Prințesei Grace. Districtul Monte Carlo, cea mai bogată zonă administrativă, este faimos în toată lumea pentru jocurile de noroc, pentru curiozități precum Muzeul Păpușilor automate, unde există una dintre cele mai bogate colecții de acest fel din lume, pentru luxul și vedetele care se afișează aici, pentru diversele evenimente mondene, dar și pentru Circuitul Monaco, unde au loc cursele de Formula 1, Monaco Grand Prix. Pe drumul de întoarcere la Nisa vă veţi opri în Eze, unde veţi vizita laboratoarele fabricii de parfum Galimard, o experiență pe care nu o puteţi rata. Turul vă va prilejui o incursiune interesantă în istoria fascinantă a parfumurilor, pe care le veţi putea cumpăra dacă v-au convins. În continuare vă veţi putea plimba pe străzile pitorești ale satului medieval, care oferă priveliști spectaculoase spre Monaco. Cazare în Nisa la Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Nisa – Vence – Cannes – Nisa
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Vence, pe care Nostradamus însuşi l-a numit „Grădina din Vence”, minunea Provence-ului. Vence a fost supranumit „orașul artei”, datorită unei serii întregi de pictori, sculptori și scriitori de diverse naţionalităţi care au trăit şi au lucrat aici, precum Dufy, Soutine, Matisse, Chagal sau Dubuffet. Vom vedea cu acest prilej Capela Matisse, decorată de Matisse la sfârșitul vieții sale. Itinerarul zilei va continua spre Cannes, oraşul starurilor, unde vom face o plimbare pe faleza de lângă Palatul faimos datorită Festivalului Internațional de Film, dar și Bulevardului de la Croisette, celebra promenadă de pe malul mării străjuită de palmieri impozanți, după care ne vom plimba prin vechiul oraş „Le Suquet” străbatând străduţele sale în pantă. Întoarcere pentru cazare în Nisa la Hotel Nice Riviera 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Nisa – Saint-Tropez – Gassin – Aix-en-Provence
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Renaissance Aix-en-Provence 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare către faimosul Saint Tropez, stațiunea miliardarilor cunoscută în lume și datorită celebrului actor Louis de Funes care l-a întruchipat magistral pe „Jandarmul din Saint Tropez”. Vechiul sat de pescari care a fost descoperit de boema pariziană la începutul sec. al XX-lea, s-a transformat într-un orăşel care adăposteşte reşedințe de lux, case colorate aşezate pe străduțe înguste, inundate de flori, un port cu iahturi, o veche și pitorească piață de pește, o citadelă din sec. al XVI-lea, muzee precum Muzeul Marinei, Muzeul Annonciade, cu una dintre cele mai bogate colecții de tablouri ale impresioniştilor francezi și un Muzeu al Jandarmeriei, la intrarea căruia zâmbește o statuie a lui Louis de Funes. După pauza de prânz ne vom deplasa spre Gassin, pentru a explora satul istoric, renumit pentru cea mai îngustă stradă din lume, dar şi pentru grădina L'Hardy-Denonain care a fost clasificată oficial ca fiind una dintre grădinile remarcabile din Franța. Vom vedea şi noua parte a satului care a fost construită sub satul medieval şi care a primit premiul întâi pentru cel mai bun oraș nou din Europa, ce a fost proiectat de Francois Spoerry, cel care a proiectat și portul Grimaud din apropiere. În finalul zilei vom pleca spre Aix-en-Provence, „orașul celor o mie de fântâni”, fosta capitală a conților de Provence. Cazare în Aix-en-Provence la Hotel Renaissance Aix-en-Provence 5* (sau similar 5*).


Ziua 6. Aix-en-Provence – Sault – Gordes – Fontaine de Vauclouse – Avignon
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Novotel Avignon Centre 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Aix-en-Provence „cel mai frumos oraș din Franţa după Paris”, după părerea unui călător din sec. al XVIII-lea, vestit pentru mulțimea de fântâni sculptate în piatră, care îi împodobesc piețele și străzile elegante, umbrite de platani. Vom admira Primăria orașului, Bursa de Cereale care își desfășura activitatea într-un edificiu proiectat de frații Vallon în sec. al XVII-lea, câteva dintre cele mai frumoase fântâni de-a lungul renumitului Cours Mirabeau, un bulevard construit în sec. XVII-lea, la capătul căruia se întinde zona medievală a orașului, cu un labirint de alei și piețe încântătoare, având ca punct central Catedrala St. Sauveur, construită pe locul fostului forum roman, un melanj al stilurilor arhitectonice dintre sec. V și XVII. În apropiere vom vedea Muzeul Tapiseriilor găzduit în fostul Palat Episcopal, iar la câteva minute distanță, Atelierul Paul Cezanne unde artistul a pictat „Les Grandes Baigneuses”. Ne vom îndrepta apoi spre Regiunea Luberon vestită datorită satelor cochete cocoţate pe dealuri, cu case tipice de culoarea mierii sau a ocrului, care variază de la galben deschis la roșu închis. Vom ajunge în Sault, capitala lavandei, situată între Muntele Ventoux şi regiunea Luberon. Micuțul sat „stă” cocoțat pe un deal, ca pe un tron, la o înălțime de peste 700 m, având la picioarele sale întinderi de lavandă. Străzile pietruite din sătuc ne vor conduce printre case vechi de sute de ani, spre terasele pline de flori, spre buticurile unde lavanda e vedetă, ca în final să ajungem la Notre Dame de la Tour, biserica care datează din sec. al XII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Gordes, un alt sătuc de piatră, cu străzi pietruite ce șerpuiesc printre case vechi de sute de ani, cu terase pline de flori și buticuri cu lavandă. În continuarea zilei vom pleca spre Fontaine de Vauclouse, o localitate ascunsă într-o vale pitorească, unde se află cel mai mare izbuc de apă din Europa, un râu care izvorăște din adâncul unui aven, cu un debit de 300 m3/sec. Ne vom plimba până la sursa râului și tot aici vom vedea și casa lui Petrarca. În finalul zilei ne vom deplasa spre Avignon, oraș zidit din istorie, rafinament și cultură. Cazare la Hotel Mercure Avignon Centre Palais des Papes 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Avignon – Nîmes – Uzes – Avignon
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Mercure Avignon Centre Palais des Papes 4* (sau similar 4*)
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom descoperi fermecătorul Avignon, Reşedinţă Papală în sec. XIV-lea, actualmente loc de desfășurare a celebrului festival anual de teatru și muzică din luna iulie. Orașul este presărat cu clădiri și monumente, aici fiind și vestitul pod din cântecul „Sur le pont d’Avignon”, respectiv podul St. Benezet. La adăpostul zidurilor sale de piatră, pe străduțele medievale șerpuite, peste care plutește aroma de lavandă sau în colorata Place De L'Horloge, vom intra într-o atmosferă unică de reverie. Situate în inima orașului, vestigiile epocii sale de glorie fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Vom putea vizita impunătorul și austerul Palat al Papilor, cea mai importantă construcție medievală gotică din Europa și Catedrala Notre-Dame-des-Doms. În spatele catedralei, frumosul parc Rocher des Doms, o oază de umbră și răcoare, oferă o panoramă splendidă asupra Rhonului, cu faimosul său Pont d'Avignon. Vom pleca apoi către Apeductul Pont du Gard măreaţa construcție romană din această zonă care a înflorit acum mai mult de două milenii ca prima provincie romană de dincolo de Alpi. Acesta este cel mai înalt, și alături de cel de la Segovia, cel mai bine conservat apeduct înălțat de constructorii romani, realizat cu tehnici care uluiesc și astăzi. Traseul zilei ne va purta către Nîmes, locul unde a apărut ţesătura numită „de nimes” sau denim, oraş care îşi datorează suprema glorie romanilor, care s-au aşezat în jurul izvorului Nemausus şi au construit o serie de fortificaţii şi clădiri publice. Ne vom plimba prin oraşul vechi cu străzi înguste, pieţe umbroase şi fântâni, vom vedea Templul Maison Carree, vechi de 2000 de ani, în prezent loc de expoziţie pentru descoperirile arheologice recente. Următorul popas va fi în Uzes, orașul medieval cu un labirint de străzi mici cu vile private din sec. al XVII-lea și al XVIII-lea. Dacă veți avea energie, veți putea urca cele 100 de trepte din Turnul Regelui pentru a vă bucura de priveliști uluitoare asupra Uzes. Întoarcere pentru cazare la Hotel Mercure Avignon Centre Palais des Papes 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Avignon – Arles – La Camargue – Saintes-Maries-de-la-Mer – Les Baux de Provence – Saint-Remy-de-Provence – Avignon
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Mercure Avignon Centre Palais des Papes 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale în Avignon sau opţional, excursie de 1 zi pentru a descoperi regiunea provensală până în Delta Rhonului. Veți pleca spre Arles, unul dintre cele mai îndrăgite orașe din Provence datorită muzeelor, străzilor pitorești, clădirilor, cafenelelor și atmosferei sale unice provensale. Începuturile sale datează din perioada romană, însă orașul este asociat cu numele lui Daudet, Gounod, Bizet, dar mai ales cu Vincent Van Gogh, pictorul care nu a reușit să vândă în timpul vieții decât o singură pânză și aceea pentru un preț modest. Orașul este renumit prin Colosseumul Roman, prin Biserica St. Trophime și nu în ultimul rând prin Cafeneaua lui Van Gogh, care a căpătat acest nume după ce tabloul în care era imortalizată, a devenit celebru. În continuarea zilei vă veți îndrepta spre La Camargue, situat în Delta Rhonului, cu lagune și câmpii de orez, cu pășuni, mlaștini și dune de nisip, un loc sălbatic, unic în lume. Zona este renumită prin bogata sa biodiversitate, prin cele peste 50.000 de păsări flamingo care poposesc aici în timpul verii, prin frumoșii Cheval Camarguais, o rasă locală de cai albi și prin taurii negri de talie mai mică decât cei pentru coridă. Veți vizita Parcul de Pont de Gau, după care vă veți deplasa spre Saintes-Maries-de-la-Mer, loc de pelerinaj pentru cei de etnie romă, care anual, în perioada 23 - 24 mai, se adună aici din toată lumea pentru a o sărbători pe patroana lor, St. Sarah, a cărei statuie înconjurată de cai albi este purtată până în mare. Traseul zilei va continua spre Les Baux de Provence, un oraș medieval fortificat situat pe vârful unui deal stâncos din regiunea provensală unde veți străbate străduțele pietruite, veți admira casele ce datează din sec. al XVI-lea și veți vedea principalele atracții precum Muzeul Santons, Hotel des Porcelets și Biserica St. Vincent. Veți călători în continuare spre Saint-Remy-de-Provence, unde veți vedea situl antic „Les Antiques”, un monument funerar și un arc de triumf, înconjurate de măslini și chiparoși. Aflat în vecinătatea spitalului Saint-Paul-de-Mausole, unde Van Gogh a fost internat, acest loc a devenit subiect pentru pictor, realizând seria „Lanuri de grâu”. Întoarcere în Avignon pentru cazare la Hotel Mercure Avignon Centre Palais des Papes 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Avignon – Lyon
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Mercure Lyon Centre Chateau Perrache 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Lyon, oraş despre care se spune că după Veneția are cea mai mare zonă de factură renascentistă din Europa, situată între râurile Rhone şi Saone. Lyonul este un oraş sinonim cu industria mătăsii, cu Rezistența Franceză şi care are reputația de „capitală gastronomică a lumii”. Orașul Lyon se laudă cu aproape 2000 de ani de istorie și fiecare dintre ei au lăsat urme adânci în arhitectura și cultura locală a acestei cetăți. De la ruinele din perioada romană la somptuoasele palate renascentiste, de la construcțiile medievale la actualii zgârie nori, Lyonul s-a străduit mereu să își păstreze intactă moștenirea arhitecturală. Muzeele sale rivalizează cu cele din capitală, iar edificiile pe care le vom descoperi, de la vestigiile romane la arhitectura renascentistă și apoi la cea neoclasică și art nouveau, constituie povestea scrisă în piatră a istoriei sale bogate. Vom face un tur panoramic de oraş care va începe pe Colina Fourviere, vom vedea basilica Notre Dame construită în stil rococo, cartierul St. Jean, tradiționalele „traboules” specifice Lyonului, pasajele care permit trecerea dintr-un imobil în altul, Hotel du Ville, Muzeul de Arte Frumoase care este întrecut doar de Luvru când vine vorba de colecţii de artă şi Piaţa Bellecour. Cazare în Lyon la Hotel Mercure Lyon Centre Chateau Perrache 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Lyon – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Eliberarea camerelor se va face la ora 12:00. Timp liber pentru vizite individuale și ultimele cumpărături până la ora transferului la aeroportul din Lyon pentru plecarea spre București cu compania Wizz Air, zbor W4 3062 (21:05 / 00:45).


Ziua 11. București
  • Descriere:  Sosire la București la ora 00:45.

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: București – Nisa și Lyon – București cu compania Wizz Air
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • 1 bagaj de cală de max. 20 kg/ pers.
  • 1 bagaj mic de mână cu dimensiunile 40 x 30 x 20 cm/pers. (nu troler)
  • 9 nopți cazare cu mic dejun în hoteluri de 5* și 4* din care: 4 nopți în Nisa, 1 noapte în Aix-En-Provence, 3 nopţi în Avignon, 1 noapte în Lyon
  • transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
  • taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tuneluri, etc.
  • transferurile, tururile și excursiile menționate în program
  • tururi panoramice sau pietonale (conform program)
  • vizită la fabrica de parfum Galimard din Eze
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment a agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc.) și după caz, ghizii pentru acestea
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • bacșișuri: 50 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 20 de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local: • excursie de 1 zi până în Delta Rhonului: aprox. 65 euro/pers. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program include activități care pot implica efort fizic semnificativ, cum ar fi una sau toate caracteristicile următoare: mers pe jos pe distanțe lungi, urcarea pe terenuri accidentate și vizitarea unor obiective turistice ce pot avea acces limitat pentru persoanele cu mobilitate redusă; din acest motiv, acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă; dacă aveți orice îndoieli sau întrebări legate de capacitatea dumneavoastră de a participa la acest circuit, vă rugăm să ne contactați pentru consultanță suplimentară înainte de a face rezervarea
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
24 Jun - 04 Jul, 2025
EUR279000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
24 Jun - 04 Jul, 2025
EUR430000EUR
Solicita oferta