Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Croazieră de Paște în Insulele Canare – Madeira – Portugalia de Nord – Galicia

Londra – Stonehenge – Southampton (Marea Britanie) – Vigo (Spania) – Santiago de Compostela (Spania) – Leixoes / Porto (Portugalia) – Arrecife de Lanzarote (Insula Lanzarote) – Santa Cruz de Tenerife (Insula Tenerife) – Funchal (Insula Madeira) – La Coruna (Spania)
EUR 4370 00 EUR
pret/persoana
Croazieră de Paște în Insulele Canare, Insula Madeira, Portugalia de Nord și Galicia cu excursii exclusive pentru grupul Agentia noastra. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre
Bine ați venit la bordul vasului de croazieră Celebrity Apex, ce aparține renumitei companii americane de croaziere Celebrity Cruises. Această croazieră vă va purta prin insulele vulcanice fascinante ale Canarelor, renumite pentru plajele lor unice și frumusețea naturală, vă va introduce în orașele pitorești ale Portugaliei, unde natura, tradiția și arhitectura impresionantă se împletesc perfect. De la insulele exotice Tenerife și Lanzarote, la farmecul boem al orașului Porto, fiecare zi va fi o ocazie de a descoperi noi tărâmuri pline de contraste și de vă bucura de experiențe autentice, fie că este vorba despre drumeții pe vulcani, explorarea satelor pescărești sau degustarea vinurilor locale renumite. Această călătorie este mai mult decât o simplă croazieră, este o evadare în inima unor locuri unde natura și cultura se întâlnesc pentru a crea amintiri de neuitat. Pășește la bord și lasă-te purtat de magia oceanului!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre croaziera: Paște în Insula Madeira și Arhipelagul Insulelor Canare

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Grădina Botanică din Madeira, Mercado dos Lavradores, Parcul Național Caldera de Taburiente, Jameos del Agua, Gibraltar Rock

Obiective arta: Torre de Belem, Biserica Mănăstirii Dos Jeronimos, Alfama, Baixa, Catedrala Santa Ana, Casa Colon

Obiective traditii: Altarul Virgen de las Nieves

Obiective distractii: Vas de croazieră

Info tarif:

4370 EURO / loc în cameră dublă și cabină dublă interioară

Supliment loc în cameră dublă și cabină cu hublou: 240 euro/pers.

Supliment loc în cameră dublă și cabină cu balcon: 490 euro/pers



Nr minim de turisti: 20

Observatii tarif: (tarife valabile pentru un grup minim de 20 turiști; pt. 15-19 turişti, tarifele se vor majora cu 180 euro / persoană)

Ghizi: însoțitor de grup

Mese: Mic dejun 2 Pensiune completă 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Londra – Stonehenge – Southampton (Marea Britanie)
  • Cazare:  Leonardo Hotel Southampton 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei British Airways). Plecare cu compania British Airways, zbor BA0885 (08:30 / 10:05), spre Londra de unde vom pleca spre Stonehenge, cel mai important sit preistoric al Marii Britanii, pentru vizitarea monumentalului complex megalitic, care și astăzi reprezintă un mister. Ne vom deplasa apoi spre Southampton, oraș situat pe coasta de sud a Angliei, al șaselea oraș ca mărime din Anglia. Seara puteți savura o băutură într-unul din pub-urile sale istorice sau barurile funky cu muzică. Cazare la Leonardo Hotel Southampton 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Southampton – Îmbarcarea pe vasul de croazieră Celebrity Apex
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Autocar Vas de croaziera
  • Descriere:  Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic și pietonal al orașului Southampton care va include orașul vechi, Casa și Grădinile Tudor, renovate cu rame din lemn, cu peste 800 ani de istorie. Nu ratați fabulosul Sea City Museum, care găzduiește o expoziție permanentă a poveștii Titanic din Southampton, celebra navă care a părăsit Southampton Docks pentru începutul călătoriei sale nefaste. După încheierea turului vom fi transferați în port pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Celebrity Apex, al companiei Celebrity Cruises. Plecare din port la ora 16:00 într-o aventură de neuitat, navigând pe apele azurii ale Atlanticului și explorând destinații captivante pline de istorie, cultură și peisaje spectaculoase. Vom petrece restul serii relaxându-ne în timp ce vom admira peisajele spectaculoase, fie de pe punte, fie din saloanele panoramice de pe vas. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 3. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera
  • Descriere:  Această zi o vom petrece pe mare. Timp liber pentru relaxare la bordul vasului de lux, prilej de a vă familiariza cu zonele de răsfăț ale acestuia: piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună și tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale și numeroase baruri. Seara după cină, veți putea asista la spectacole de teatru, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 4. Vigo – Santiago de Compostela – Vigo (Spania)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  Vasul va ajunge la ora 10:00 în Vigo, cel mai mare oraș din Galicia, unul dintre cele mai mari porturi de pescuit și centre maritime din Europa. Transfer la Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia, situate la o distanță de aprox. 90 km față de Vigo. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom vizita oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de „Compostela” afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine „campus stellae”, însemnând „câmpuri de stele”, ducând mai departe la traducerea întregului nume „Santiago de Compostela” prin „Sf. Iacob din câmpul cu stele”. Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un păstor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul în jurul orei 20:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 5. Leixoes / Porto (Portugalia de Nord)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  Vasul va ajunge la ora 07:00 în Leixoes, principalul port maritim care deservește orașul Porto, fiind unul dintre cele mai mari și mai importante porturi comerciale din nordul țării, situat la aprox. 8 km față de centrul orașului Porto, în orașul Matosinhos. Vom fi transferați la Porto, cel de-al doilea oraș al Portugaliei, unul dintre cele mai vechi din Europa, al cărui centru istoric a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1996. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic și pietonal al orașului, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naționale și zona centrală cu Gara Sao Bento, faimoasă pentru panourile din plăci ceramice (azulejos) care descriu diverse personalități și scene istorice de mare importanță pentru istoria Portugaliei. În continuarea zilei vom face o croazieră pe Râul Douro pentru a admira orașul vechi și cele 6 poduri, dintre care cel mai popular este Ponte de Dom Luis I, emblema orașului, proiectat de Theophile Seyrig, discipolul faimosului arhitect francez Gustave Eiffel. Vom încheia ziua cu o vizită la o cramă de vinuri din zona Vila Nova de Gaia, unde vom participa la o degustare a renumitelor vinuri de Porto. În jurul orei 17:00 vasul de croazieră va părăsi portul. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 6. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  Această zi o vom petrece pe mare, în drum spre Insula Lanzarote. Vă puteţi petrece ziua la piscină, sala de fitness, bibliotecă, magazine, baruri, cazino sau la SPA. Seara, veți putea asista la spectacole de teatru, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Cazare cu pensiune completă la bord.


Ziua 7. Arrecife de Lanzarote (Insula Lanzarote)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  La ora 11:00 vasul va ajunge în Arrecife de Lanzarote, oraș-port de pe coasta de est a Insulei Lanzarote, una dintre insulele Canare ale Spaniei. Pentru această oprire veți putea opta pentru una dintre excursiile organizate de compania de croazieră, oportunitate unică de a descoperi frumusețea celei de-a patra insule ca mărime din arhipelag, declarată „rezervație a biosferei” de UNESCO pentru clima blândă și minunile sale naturale. Aici este locul unde și-a ales casa Camelus dromedarius, singura rasă autohtonă europeană de dromader. Veți descoperi o insulă de neuitat în care sufletul de bază al porturilor a rămas neschimbat, încă dinamic și vibrant ca în trecut. Puteți vizita capitala Arrecife cu centrul vechi în care se află Biserica San Ginés din sec. al XVII-lea cu tavanul în stil mudejar, Conacul Agustín De La Hoz care este acum centru cultural sau Muzeul Internațional de Artă Contemporană care expune lucrări abstracte în Castelul San José, o fortăreață din sec. al XVIII-lea. Una dintre excursiile vasului de croazieră vă va duce printr-un peisaj lunar uluitor din sud-vestul insulei, unde unele dintre cele mai memorabile scene din filmul „2001: Odiseea spațiului” de Stanley Kubrick au fost filmate în anul 1968. Veți putea opta de asemenea pentru o altă excursie propusă de vasul de croazieră, prilej cu care veți putea explora Jameos del Agua, unul dintre cele mai faimoase locuri din Lanzarote. Această zonă este formată din peșteri subterane în aer liber săpate de un tunel de lavă din Vulcanul Corona, a cărui erupție în urmă cu aproximativ 3000 de ani a ajuns în mare. Lava care s-a solidificat a generat aceste tuneluri, ale căror acoperișuri s-au prăbușit parțial, lăsând să intre lumina soarelui. Aici César Manrique, un artist local, a înființat o grădină botanică, un auditoriu și alte structuri care amestecau artificialul cu naturalul. Vasul va rămâne în port până la ora 20:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 8. Santa Cruz de Tenerife (Insula Tenerife)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera
  • Descriere:  La ora 07:00 vasul va ajunge în Santa Cruz de Tenerife, capitala portului Tenerife, cea mai mare dintre cele șapte insule Canare ale Spaniei. Numită și „Insula Primăverii Veșnice” este una dintre puținele destinații europene unde se poate face plajă tot timpul anului. Insula este cea mai mare din Arhipelagul Canare, situată la numai 300 km de coasta Africii de Nord. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom face un tur panoramic și pietonal al orașului Santa Cruz de Tenerife. Ne vom îndrepta spre Plaza de Espana, inima orașului, cea mai mare piață din Insulele Canare. Vom vedea că între Plaza de Espana și Plaza de Candelaria se află o zonă comercială excelentă, iar Calle de Castillo este principala stradă comercială. În apropierea portului vom vedea Auditorio, cea mai apreciată clădire din Tenerife proiectat de Santiago Calatrava, care are un stil care amintește de Opera din Sydney. Forma sa distinctivă a fost concepută pentru a arăta ca velele unui iaht. De asemenea, portul găzduiește unul dintre parcurile acvatice din Tenerife, Parque Maritimo Cesar Manrique. Aceasta este o zonă de aprox. 22.000 m2 pătrați de bazine cu apă sărată și facilități asociate, proiectate de cunoscutul arhitect al Canarelor, Cezar Manrique. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 16:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 9. Funchal (Insula Madeira)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  Paște Fericit! Vasul de croazieră va ajunge în Funchal, capitala insulei Madeira, la ora 08:00. În această zi vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în capitala insulei Madeira, Funchal, oraş splendid, situat într-un minunat golf înconjurat de munţi. Actuala capitală a insulei, a cărei denumire provine de la „funcho” (fenicul), plantă care creştea din abundenţă în zonă, a fost întemeiată în anul 1421, pe vremea primelor încercări de colonizare ale portughezilor. Prima oprire va fi la Grădina Botanică unde vom admira speciile endemice de flori din Insula Madeira şi alte plante exotice. A doua oprire va fi la piaţa locală „Mercado dos Lavradores”, unde vom admira femeile îmbrăcate în costume tradiţionale, care vând flori exotice culese din grădinile de pe insulă şi impresionanta piaţă de peşte, unde vom remarca peştele spadă, cel mai popular peşte din zonă. Următoarea oprire va fi la o fabrică de broderie, unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricaţie a celebrelor broderii madeirene. În încheierea turului vom vizita o cramă şi vom participa la o degustare a diferitelor soiuri din renumitul vin de Madeira. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 16:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 10. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  În drumul spre La Coruna, ne vom bucura de o zi de navigare, prilej de relaxare la bordul vasului de lux și de a putea participa la diversele programe de animaţie şi divertisment. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 11. La Coruna (Spania)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croaziera
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 12:00 în La Coruna, oraș portuar fermecător din regiunea Galicia care oferă o combinație excelentă între istorie, cultură, peisaje de coastă și gastronomia locală. Pentru această oprire veți putea opta pentru una dintre excursiile organizate de compania de croazieră, oportunitate unică de a descoperi frumusețea Turnului lui Hercule, unul dintre simbolurile orașului inclus în Patrimoniul UNESCO, cel mai vechi far roman încă funcțional din lume. Veți avea de urcat 234 de trepte până în vârful turnului de unde veți avea priveliști spectaculoase asupra coastei galiciene și a Oceanului Atlantic. Vă veți putea plimba prin Ciudad Vieja, cartierul istoric al La Coruna, cu străzi înguste, piețe liniștite și clădiri vechi cu arhitectură medievală și barocă. Veți putea vizita Plaza de Maria Pita, piața principală a orașului, dominată de statuia eroinei locale Maria Pita și explora Biserica Santiago, una dintre cele mai vechi biserici din oraș. La Coruna este renumită pentru fructele sale de mare proaspete, iar o vizită aici nu ar fi completă fără o masă într-o marisqueria tradițională, unde veți putea gusta preparate locale, cum ar fi stridii, scoici, crabi sau percebes (ghearele gâștelor de mare), o delicatesă galiciană unică. Vasul va pleca din port la ora 20:00. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 12. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Transport:  Vas de croaziera
  • Descriere:  În drumul spre Southampton, ne vom bucura de o zi de navigare, prilej de relaxare la bordul vasului de lux și de a putea participa la diversele programe de animaţie şi divertisment. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 13. Southampton – Londra – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Vas de croaziera Autocar Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Vasul va acosta la ora 06:00 în portul din Southampton. După formalitățile de debarcare, vom pleca spre Londra, unde însoțiți de ghidul local, vom porni într-un tur panoramic care va include principalele obiective turistice ale Londrei: Parlamentul, Big Ben, London Eye, Catedrala Westminster Abbey, Tower Bridge, Tower of London, Piccadilly Circus, Catedrala St. Paul, Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Hyde Park, St. James Park, Covent Garden etc.. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Bucureşti cu compania British Airways, zbor BA 0884 (19:05 / 00:20).


Ziua 14. București
  • Descriere:  Sosire la București la ora 00:20.

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Varșovia – Lisabona și retur cu compania LOT Polish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale (pot suferi modificări)
  • taxele portuare (pot suferi modificări)
  • transferurile aeroport – hotel, port – aeroport
  • 1 noapte cazare cu mic dejun în Lisabona la hotel de 4*
  • 10 nopţi de cazare cu pensiune completă (inclusiv apă, limonadă, ceai și cafea la dozator) pe vasul de croazieră Norwegian Star
  • activități de recreere pe vas: piscină, teatru, discotecă, bibliotecă, fitness, saună
  • tur de oraș în Lisabona cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Funchal din Insula Madeira cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Las Palmas de Gran Canaria cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Malaga cu însoțitor de grup și ghid local
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • taxe pentru servicii la bord: 20 usd/zi/pers. (vor fi achitate direct de către turişti la sfârşitul croazierei odată cu celelalte cheltuieli opţionale de pe vas)
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 91 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 61 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Acte: Documente necesare: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar)

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program poate include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate și prin urmare vă recomandăm să evaluați și adaptați această informație, în funcție de propriile condiții de sănătate; dacă aveți întrebări sau nelămuriri, rugăm să ne contactați pentru mai multe detalii
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera dubla
- 2 adulti
12 Apr - 24 Apr, 2025
EUR874000EUR
Solicita oferta