Itinerariu Condiții precontractuale Cere info

 

CIRCUIT TURCIA – PE URMELE CIVILIZAȚIILOR – CAPITALA BIZANȚULUI - ISTANBUL

Istanbul - Bursa - Kușadasi - Efes - Bodrum – Pamukkale – Troia – Gallipoli - İstanbul

Perioada: 26.08-04.09.2023

 

ZIUA 1. (SÂMBĂTĂ, 26.08.2023):  CLUJ NAPOCA - ISTANBUL

            Întâlnire în aeroportul Cluj-Napoca la ora 17:50-  cu 3 ore înaintea orei anunţate pt decolare. Zbor Cluj – Istanbul la ora 20:50 cu aterizare la ora 22:25.  După recuperarea bagajelor, transfer cu autocarul și cazare la Hotel Ephesus 4* în Istanbul. Demipensiune.

 

ZIUA 2. (DUMINICĂ, 27.08.2023):   ISTANBUL – KUŞADASI

            După micul  dejun plecăm spre Kusadasi. Pe traseu, oprire după-amiază pentru o pauză şi pentru o scurtă vizită în Bursa, oraşul Sultanului Mahomed I, la prima mare moschee a lumii otomaneUlu Camii, cu 20 cupole şi la una dintre renumitele grădini de ceai. Seara cazare cu demipensiune în Kuşadasi Hotel Karaaslan Inn 5*.

 

ZIUA 3. (LUNI, 28.08.2023):  KUŞADASI – EFES – KUŞADASI

Mic dejun. Astăzi vizităm oraşul antic Efes, al treilea port ca mărime al Imperiului Roman, fondat de fiul Atenei -  Androclos, cu vestigii admirabil păstrate. Oprire la Casa Fecioarei Maria, cea în care, conform  tradiţiei, Fecioara şi-ar fi trăit ultimii ani ai vieţii pământeşti. Din Drumul Arcadian ajungem la prima biserică creştină cu hramul Maicii Domnului, una din cele 7 biserici amintite în Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ne apropiem de măreţul Amfiteatru, Agora şi Biblioteca lui Celsus. Pe strada Grădinilor ajungem la Porţile lui Hercule.

După-amiază, timp liber pentru plajă şi relaxare. Seara cazare cu demipensiune în Kuşadasi Hotel Karaaslan Inn 4*.

 

ZIUA 4. (MARȚI, 29.08.2023): KUŞADASI – BODRUM – KUŞADASI (cca 320 km)

             Mic dejun. Continuăm circuitul cu vizită la Bodrum, oraşul natal al istoricului Herodot, oraşul cu clădirile albe în stil mediteranean, cu flori colorate atârnate la ferestre. În antichitate, aici se ȋnălţa una dintre cele 7 minuni ale Lumii, Mausoleul de la Halikarnas, ale cărui ruine sunt un etalon cultural al stațiunii.Un alt reper istoric al Bodrumului este Castelul Sf. Petru ( Bodrum Kalesi ), construit de cavalerii din Rhodos, care acum păzește intrarea în golf. Fosta fortăreață a cruciaților găzduiește Muzeul de Arheologie. Pauză pentru prânz. Trecem şi pe lângă Amfiteatrul din Bodrum, o structură antică terminată în perioada romană. Seara cazare cu demipensiune  în Kuşadasi Hotel Karaaslan Inn 4*.

 

ZIUA 5. (MIERCURI, 30.08.2023): ZI LIBERĂ pentru plajă, odihnă, plimbări, cumpărături.

             Servicii de mic dejun şi cină asigurate. Hotel Hotel Karaaslan Inn 4*.

 

 

ZIUA 6. (JOI, 31.08.2023): ZI LIBERĂ PENTRU PLAJĂ sau VIZITĂ LA PAMUKKALE   

             Mic dejun. ZI LIBERĂ  sau, OPŢIONAL excursie la Pamukale- 15 euro/ persoana - minim 25 de persoane, Plecare spre Pamukkale, unul din cele mai spectaculoase peisaje naturale ale lumii. “Perla Turciei”, adevărat amfiteatru natural creat de apele minerale termale, cu bazinete săpate din travertin, exploatat  încă de pe vremea romanilor. În apropiere se află şi ruinele oraşului antic Hierapolis, unde vom putea admira Piscina Cleopatrei.  Seara cazare cu demipensiune  în Kuşadasi Hotel Karaaslan Inn 4*.

 

ZIUA 7. (VINERI, 01.09.2023):  KUŞADASI – TROIA – GALLIPOLI – ISTANBUL 

Mic dejun. În drumul nostru spre Istanbul vizităm Troia, legendarul oraş din Iliada lui Homer, distrus şi incendiat (prin vicleşugul calului umplut cu soldaţi, de către aheii lui Ulise) la sfârşitul unui război de peste 10 ani, început din cauza poveştii de dragoste dintre frumoasa Elena şi Paris...La Gallipoli, trecem pe la Monumentul ce marchează locul sălbaticei confruntări din Primul Război Mondial (din 1915, câştigată cu ajutorul trupelor  turce conduse de Mustafa Kemal). Seara, cazare cu cină la hotel Hotel Ephesus 4* în Istanbul.

 

ZIUA 8. (SÂMBĂTĂ, 02.09.2023):  ISTANBUL – cartierul Sultanahmet

Mic dejun.  Astăzi vizităm (vizite interioare): Palatul Topkapî – unul dintre cele mai importante obiective din Istanbul, de unde a fost condus Imperiul Otoman timp de 400 de ani, fosta  reşedinţa multor sultani, printre care şi Sultanul Suleyman Magnificul. Pauză pentru prânz. Muzeul Sfânta Sofia – biserică construită în anul 537, a fost loc sfânt al creştinilor până în anul 916, când a fost transformată în moschee. Restaurările recente  au pus din nou în lumină mozaicuri de mare importanță istorică; Moscheea Albastră (Moscheea Sultanahmet) – este cu siguranță una dintre cele mai frumoase din Istanbul, cu 6 minarete, iar pentru interior au fost  folosite peste 21.000 de plăci de ceramică de Iznik. După-amiază, ne relaxăm în Piaţa Sultanahmet, admirăm Obeliscul egiptean sau complexul de băi al sultanei Hürrem. Seara, cazare la Hotel Ephesus 4* cu cină în Istanbul.

 

ZIUA 9. (DUMINICĂ, 03.09.2023):  ISTANBUL – cartierul Taksim şi Marele Bazar

Mic dejun. Admirăm din autocar Cornul de Aur, Podul Galata şi ajungem pentru vizită interioară a zilei la Palatul Dolmabahce Saray, cea mai mare și mai luxoasă reședință din Turcia: 15.000 de metri pătrați construiți, 285 de camere, locul în care se întâlnesc opulența orientală a celor șase sultani care l-au locuit , cu rafinamentul occidental. Pauză pentru  prânz. Strâmtoarea Bosfor este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Istanbul, cu: Podul Bosfor, zona portuară, Muzeul naval, Turnul cu ceas sau Moscheea Sinan-paşa. După-amiază, ajungem în zona Marelul Bazar. Timp liber pentru cumpărături, plimbări individuale sau, de ce nu? relaxare la una dintre băile turceşti aflate în apropiere. Seara, cazare cu cină la Hotel Ephesus 4* în Istanbul.

 

ZIUA 10. (LUNI, 04.09.2023):  ISTANBUL – Croazieră pe Bosfor şi...plecare spre ţară

Mic dejun. Check-out la hotel, apoi plecăm într-o croazieră de cca. 3 ore pe apele Bosforului şi ale Mării Marmara, admirând profilul superbei capitale din partea europeană, dar şi partea asiatică. Pauză pentru prânz, după care ne îndreptăm spre aeroport. Zbor Istanbul – Cluj-Napoca, la ora 18:25 orar de zbor care va fi reconfirmat  înaintea plecării.

 

 

Data plecării

Loc în camera dublă

Supliment single:

26.08.2023

                         1099 euro

                                           330 euro

 

TARIFUL INCLUDE:

      Transport pe teritoriul Turciei cu autocar clasificat internaţional, cu: aer condiţionat, scaune rabatabile, instalaţie DVD – CD – video, microfon

      Bilet de avion – Cluj Napoca- Istanbul- Cluj Napoca- cursă de linie

      1 bagaj de cală 25 kg/ persoană, 1 bagaj mic de mână – 8 kg/ persoană

      5 nopți hotel 4* Kusadasi, cu mic dejun și cină

      4 nopţi  hotel 4* Istanbul cu  mic dejun și 3 cine.

      Vizite ghidate conform programului;

      Asistenţă turistică pe tot parcursul excursiei;

      Ghid însoţitor autorizat al Ministerului Turismului

 

TARIFUL NU INCLUDE:

      Taxele de intrare la obiectivele turistice: Istanbul: Topkapi+Haremul: 45 TL, Dolmabahce: 45TL Pamukkale: 25 TL, Mausoleul Halikarnas: 10 TL,  Ephesus: 25 TL, Casa fecioarei Maria 45 Tl, Selcuk: 15 TL Telecabina Pergam 20 TL, Troia: 20 TL

      1 TL= 1,02 RON   - cursul valutar poate suferi modificari!!!

      Precizare: taxele de intrare sunt informative si se pot modifica până la momentul vizitei!

      croazieră Bosfor – cca 15 Euro/ persoană

      excursia optională la Pamukale- 30  Euro/ persoană

      băuturile la cină ( băuturi alcoolice, sucuri, cafea, apă – dacă este imbuteliată);

      orice program OPŢIONAL

      bacșisuri (se practică în Turcia): 10 Euro/ persoană;

      ghid local turc pe toată perioada circuitului, obligatoriu în Turcia– 50 Euro/ persoană;

      taxele de sejur, acestea se achită direct la recepțiile hotelurilor (între 3 și 5 euro/persoană/noapte, în funcție de categoria hotelurilor și de țară);

      asigurarea medicală de călătorie - Obligatorie.

Solicita oferta