Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Prezentare Rhodos Grecia

V-ati imaginat vreodata cum ar arata un pamant nascut din dragoste pentru Soare? Daca da, atunci ar trebui sa semene cu Rhodos, faimoasa insula pe care se afla in trecut Colosul, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Pindar, poetul grec antic, a cantat frumusetea insulei in versuri, imaginandu-si exotismul acesteia ca o urmare a iubirii dintre Helios, zeul soare, si nimfa Roda....

Citeste mai mult

Prezentare Rhodos Grecia

Rodos - cea mai mare dintre insulele Dodecaneze cu aproximativ 1400 km patrati, este situata in partea de Sud-Esta a Marii Egee, la o distanta de aproximativ 460 km de Atena si la 18 km de Asia Mica. Cunoscuta si ca Insula Soarelui, a devenit un important centru regional datorita pozitiei, climatului si a frumuseti cadrului natural.

Capitala, denumita tot Rodos, este situata in nordul insulei si este compusa practic din trei orase: modern, antic si medieval. Orasul modern are un caracter cosmopolit, cu majoritatea cladirilor ridicate in secolul al XX-lea. Orasul antic, fondat in anul 408 i.Chr. se mandreste cu ruinele templelor lui Zeus, Atena si Apollo, cu Stadionul, Gymnasiumul si Teatrul. Orasul medieval este inconjurat de zidurile ridicate de Cruciati. Este impartit in doua parti inegale: micul Collachio si marele Burgo sau Hora.

Primele orase ale insulei au primit numele copiilor care s-au nascut ca urmare a iubirii ce si-o purtau cei doi: Camiros, Ialysos si Lindos. Diodor din Sicilia pomeneste de mai multi fii ai cuplului, mentionand ca unul dintre ei, Actis, a calatorit pana in Egipt, unde a construit orasul Heliopolis si i-a initiat pe egipteni in tainele astrologiei.

 

Insula trandafirilor


Rhodos este una dintre cele mai mari si, in acelasi timp, cele mai fertile insule ale Greciei. Amestecul rafinat de plaje fine, situri arheologice si oras medieval a transformat ratacita insula din Marea Egee, intr-una dintre cele mai bifate destinatii turistice. Clima este prietenoasa, cu veri senine care pot fi petrecute pe plajele aurii, sub mangaierea soarelui. Datorita faimei numelui, multi dintre cei care poposesc aici, uita ca insula Rhodos face parte dintre Insulele Dodecaneze, care fac la randul lor parte din Arhipelagul insulelor Sporade, aflate sub administratia Greciei. Trandafirul este prolific in acesta zona, prezenta ce a inspirat denumirea de insula a trandafirilor, venind parca in confirmarea variantei conform careia numele insulei vine din cuvantul grecesc pentru trandafir, rhoda, un hibiscus roz care creste pe insula Desi vorbim despre o insula din Marea Egee, o scurta privire de turist grabit asupra istoriei acestui petec de pamant aflat in mijlocul apelor, nu este suficienta.Rhodos are una dintre cele mai lungi si splendide istorii din lume. Locuita inca din perioada neolitica, insula mai pastreaza urme ale unor importante asezari din epoca de bronz, iar la sfarsitul acesteia, era deja faimoasa pentru cele trei orase puternice Lindos, Ialysos si Cameiros. 

“Unul dintre primele leagane ale crestinismului” 

Atat orasului, cat si intregii insule le fusese rezervat un rol special in istoria Greciei si a Imperiului Roman, unul dintre cele mai memorabile episoade ale acesteia, fiind fara indoiala, asediul prelungit asupra orasului facut de cate  Demetrios Poliokertes in anul 305 i.Hr. In perioada elenistica, Rhodos cunoaste prosperitatea, in mare parte datorita locului central pe care il ocupa pe harta comertului. Prosperitatea materiala cerea la randul ei prosperitate intelectuala, caci acolo unde grijile materiale lipsesc, este loc si timp pentru hranirea creierului si spiritului. De aici pana la transformarea Rhodosului intr-unul dintre cele mai importante centre culturale grecesti nu a fost decat un pas. Dar inca nu venise pe deplin randul insulei sa se bucure de atuurile sale “genetice” si sa cunoasca faima. Dupa ce a devenit doar o privincie a Imperiului Roman, influenta insulei a intrat in declin, desi isi  pastreze inca statusul de capitala regionala importanta, alaturi de titlul de “unul dintre primele leagane ale crestinismului”.

Dupa greci si romani, vine randul bizantinilor sa se bucure de mostenirea naturala si culturala a insulei. Odata cu Evul Mediu, insa, majoritatea luminilor cunoasterii s-au stins, chiar si aici, pe insula. Undeva spre sfarsitul epocii intunecate, importanta ei a renascut, odata cu influenta venetienilor, a genovezilor si in final, a Cavalerilor Sfantului Ioan. Acestia din urma reprezentau o organizatie a cruciatilor care au luat parte la cucerirea unor teritorii din Palestina, insa au fost izgoniti ulterior de catre Cavalerii Templieri. Refugiati in Rhodos, cavalerii au luat conducerea din mana genovezilor in 1306 si s-au facut stapanii insulei timp de doua secole.

Chemarea lui Poseidon
Este oficial (si garantat)locul cel mai “fierbinte” din Europa, cu 300 de zile cu soare pe an. Vara, aici, turismul ajunge la apogeu. Soare orbitor, plaje aurii care mustesc de turisti si de viata, ape albastre, stralucitoare, irezistibila chemare a lui Poseidon.

O data ajunsi in insula Rhodos, este foarte putin probabil sa va plictisiti, avand in vedere ca orasul-capitala cu acelasi nume este alcatuit din 3 mini-orasele, pentru toate gusturile: unul modern, unul antic si unul medieval. De asemenea, fata de celelalte insule grecesti, Rhodos este cu totul diferita, si nu numai pentru minunile arhitectonice, dar si pentru diversitatea peisajului: verde, luxuriant, ceva destul de insolit in aceasta tara.

Intai de toate, trebuie facuta o distinctie intre coasta occidentala si cea orientala a Rhodosului. Prima este expusa unor vanturi puternice, care fac marea foarte agitata (preferata surferilor), dar mai putin “turistica”: cu putine stabilimente balneare si asezari construite, printre care Ixia si Ialyssos, in partea nordica a insulei, de-a lungul drumului care duce de la aeroportul Diagoras la capitala Rhodos, situata in partea extrema nordica. Coasta orientala este insa mult mai putin vantoasa si cu temperaturi foarte ridicate (pana la  45 grade celsius, dar caldura uscata le face suportabile). Aici sunt plajele si golfurile cele mai frumoase si celebre ale insulei si multe orasele, printre care Lindos, considerat un fel de “perla a coroanei”.

Templieri si taverne

Exista multe lucruri de vazut pe insula Rhodos, si primul ar putea fi orasul antic, fondat in anul 408 i.Hr, unde se afla ruinele templelor lui Zeus, Atena si Apollo. In interior, vei descoperi splendide marturii ale trecutului istoric al insulei si al diferitelor dominatii: moscheele lui Suleiman, Ibrahim si Redjab, sinagoga ebraica Kahal Shalom, Turnul Orologiului, baia turceasca, aglomerata cale a lui Sokrates care da in incantatoarea piata patrata Ippokratus si piateta Martyron Evreon, impodobita cu o faimoasa fantana cu cai de mare.

In afara orasului antic merita vizitata zona dintre Nea Agora si port: cladiri istorice, o copie a statuii Nike din Samotrace, casute tipice cu balconase minuscule de lemn, moscheea lui Murad si un micut cimitir otoman unde mormintele au forma de spada cu turbanul in teapa!

Pe unde ne plimbam?

Asadar multa istorie, arta, dar sa nu uitam de mare! Pentru ca aici marea este probabil mai frumoasa ca oriunde in Grecia; asta poate si pentru faptul ca se schimba de la plaja la plaja atat culoarea valurilor, cat si tipul de nisip si peisajul. Exista lungi plaje nisipoase pline de activitati sportive precum Faliraki si Afandu (unde exista si un teren de golf), golfuri incantatoare ca Ladiko si Anthony Queen (se numeste astfel pentru ca o vreme s-a aflat in proprietatea celebrului actor), mai linistite si elegante, plaje cu nisip fin si auriu sau stancoase, cu valuri
albastre sau transparente. O “oferta” cu adevarat pentru toate gusturile. Totusi, dintre toate plaja cea mai frumoasa este considerata Lindos, si nu doar pentru ca este intr-un golf aproape inchis, unde apa este extrem de calma si transparenta, ci si pentru ca intins pe nisip poti admira in zare fortareata.

LINDOS este considerat locul cel mai frumos de pe insula, unde ajungi dupa ce urci pe un soi de terasa, de unde deja ti-ai asigurat o panorama splendida asupra marii. Aici poti lasa masina, scuterul sau bicicleta pentru a vizita asezarea (numai cu piciorul). Stradute stramte, casute care se catara pe munte, impodobite cu tipicele bouganvillea sau plante agatatoare, bisericutele Chostos si Panagia. Dar si pravalii cu toate tipurile de suveniruri, de la sapunuri din ulei de masline la covoare, ceramica si bijuterii, si multe localuri si terase unde se poate cina admirand Lindos-ul luminat noaptea ca un pom de Craciun.

La FORTAREATA care strajuieste asezarea se poate ajunge atat in seaua unor sarmani magarusi, la pretul de 5 euro, cat si pe un carare de unde poate fi admirata panorama fantastica a marii de dedesubt.
Plecand din nordul insulei Rhodos pe coasta occidentala ajungi la FILERIMOS, chiar langa Ialyssos, splendida manastire in parte bizantina, in parte paleocrestina.

PETALUDES, situata in munti, mai in interiorul insulei (pe drumul care de la Kalamonas traverseaza orizontal intreaga insula) este faimoasa Vale a  Fluturilor, de fapt o padure preferata de multi ani de o anumita specie de fluturi care-si dau intalnire aici din iulie si pana in septembrie (la fix pentru turisti).

KAMIROS – antice ruine, nu poti vizita Grecia fara sa vezi si ceva ruine!

Castelul KRITINIA (sau Castelul din Kamiros), alte ruine al unui castel al cavalerilor, aflat in apropierea localitatii Embona, vestita pentru vinuri. Fortareata spectaculoasa, dar si o panorama pe masura asupra insulitelor Nisi Alimia si Chalki, de admirat din turnul principal. Aici, o batranica inghemuita intr-un soi de grota iti va vinde, cu forta, rosii sau fructe.

Pe coasta orientala, plecand tot din nordul insulei, se gasesc TERMELE KALLITHEA, care dau la mare, intr-un stil de influenta araba, dar construite de italieni in anii ’30.

La intrarea in EPTA PIGES, o localitate scufundata intr-o padure, ideala pentru o excursie de dupa-amiaza intr-o zi torida, se gaseste un restaurant destul de “turistic” si invadat de albine, dar urmand cursul celor 7 izvoare dai printre copaci peste un micut lac cu ape albastre, straniu si profund. Se poate ajunge aici atat printr-un tunel subteran de circa 80m, de parcurs pe intuneric si cu apa pana la glezne sau pe o carare printre copaci.

Filtre

Cauta hotel


Stele


Destinatie

Vezi mai mult

Categorii


Facilitati

Vezi mai mult