Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Franta 2017 (autocar)

Descriere

Destinatie: Budapesta

Bonjour la France 2017
Itinerar: Budapesta Munchen Strasbourg Paris Valea Loirei Versailles Luxembourg Salzburg Viena

Plecari din: Bucuresti, Pitesti, Ramnicu Valcea, Sibiu, Sebes, Deva, Arad

Pret/persoana: 559 EURO (loc in camera dubla)
Supliment camera single: 249 EURO. Reducere pat suplimentar: 25 EURO
*Oferta este valabila pentru grup minim 35 persoane

SERVICII INCLUSE:
transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
9 nopti cazare la hoteluri de 3* cu mic dejun: 2 nopti Budapesta, 2 nopti in Strasbourg, 1 noapte in Salzburg, 4 nopti in Paris;
tur panoramic in: Budapesta, Paris, Strasbourg, Salzburg, Viena;
excursii si vizite conform programului;
insotitor roman de grup.

NU SUNT INCLUSE:    
intrarile la obiectivele turistice;
excursiile optionale;
asigurarea medicala de calatorie (nu este obligatorie, dar este recomandata)
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice; in pachet cu asigurarea medicala de calatorie

EXCURSII OPTIONALE:
Croaziera pe Sena: 15 EURO / persoana
Croaziera cu cina pe Dunare: 40  EURO / persoana
Excursie de o zi pe Valea Loirei: 30 EURO / persoana

GRUP MINIM: 35 PERSOANE
Pentru un grup de 30-34 persoane, tariful se majoreaza cu 35 EURO / persoana
Pentru un grup de 25-29 persoane, tariful se majoreaza cu 80 EURO / persoana
Agentia organizatoare (Tour Operatorul) poate anula excursia in cazul nerealizarii numarului minim de turisti si are obligatia de a instiinta turistul cu cel putin 15 zile inainte de data plecarii.
Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la transport si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

CONDITII DE RETRAGERE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
60% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii;
20%  din pretul pachetului turistic cu minim 15 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 15 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 29 zile - 15 zile inaintea plecarii;
80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 14 zile - 7 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 6 zile inaintea plecarii
Aceste conditii sunt standard si se pot modifica in cazul in care furnizorul de servicii la sol este un tour-operator german, care impune conditii speciale de anulare.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

OBSERVATII:
Documente necesare calatoriei: pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intoarcerii sau carte de identitate valabila. Copiii pana in 14 ani au nevoie de pasaport individual.
Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare din program este cea atribuita in mod oficial de Ministerul Turismului din tarile vizitate conform standardelor proprii;
Asezarea in autocar se va face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua.
Conform noii legislatii privind transportul de pasageri pe drumurile din tarile Comunitatii Eurpopene, timpul obligatoriu de stationare al autocarului este de 8-11 ore intr-un interval de 24 ore si o zi intreaga la fiecare ciclu de 7 zile.  Programul turistic in fiecare dintre zile va incepe dupa consumarea timpului obligatoriu de odihna al conducatorilor auto. Datorita restrictiilor de circulatie in marile orase, autocarele nu au voie sa intre in incinta sau in apropierea anumitor obiective turistice.
Conducatorul de grup roman isi rezerva dreptul de a modifica programul in functie de anumite situatii obiective ce pot interveni in timpul excursiei. Agentia de turism nu este raspunzatoare in cazurile de forta majora sau in unele imprejurari pe care nici agentia de turism, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita. De asemenea, situatiile cum ar fi grevele, blocarea traficului (auto, feroviar, aviatic, naval), cutremurele, fenomenele meteo deosebite, etc., nu obliga agentia de turism la despagubiri sau compensatii pentru serviciile nerealizate. 
Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regula seara, putand aparea intarzieri datorita conditiilor de trafic, vreme etc. Orele de sosire la cazare variaza de la o zi la alta, in functie de programul turistic. Agentia nu se face raspunzatoare pentru nerespectarea sau intarzierea programului turistic datorita conditiilor de trafic (ambuteiaje, inchiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a vamilor sau a intarzierilor anumitor turisti
Conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor, asezamintelor de cult etc. Astfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice, ghidajul cu ghizi autorizati locali, acolo unde nu sunt prevazuti in program, putand fi posibil doar daca grupul de turisti consimte la angajarea acestora. Vizitarea muzeelor, datorita intereselor si  preferintelor diferite ale turistilor, se face individual, cu stabilirea in prealabil de catre ghid a locului si orei de intalnire cu grupul. Anumite obiective turistice incluse in program pot sa-si modifice orarul de vizitare fara instiintare prealabila.
Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu.
Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. De asemenea, in momentul efectuarii cazarii, hotelul poate solicita drept garantie cartea de credit sau o anumita suma de bani rambursabila la sfarsitul sejurului.
Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: 1. sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor, 2. sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; 3. adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera.
Excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru Agentia Paralela 45. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca participantii vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este  calculat pentru un grup minim de 25 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional.
Agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure.
Agentia organizatoare (Tour Operatorul) poate anula excursia in cazul nerealizarii nmarului minim de turisti si are obligatia de a instiinta turistul cu cel putin 15 zile inainte de data plecarii.
Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la transport si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.

Itinerariu

Ziua 1

BUCURESTI BUDAPESTA HEGYESHALOM (990 km)
La ora 04:00 ne intalnim in Bucuresti, Piata Victoriei (parcarea de langa Muzeul Antipa) si la ora 04:30 plecam catre Ungaria. Traversam granita romano-maghiara si in jurul dupa-amiezii ajungem in Budapesta, in fermecatorul oras situat pe malurile Dunarii. Facem un tur by night si admiram celebrele obiective: Cetatea Budei, Catedrala, statuia lui Matei Corvin, Bastionul Pescarilor, Palatul Regal. Admiram panorama nocturna cu Parlamentul, precum si cele 3 dintre cele mai frumoase poduri ale batranului fluviu (Podul cu lanturi, Podul Elisabeta si Podul Libertatii). Avem posibilitatea de a alege intre o Croaziera organizata cu cina pe Dunare sau cina pe cont propriu in unele dintre faimoasele restaurante de pe Esplanada Dunarii. Cazarea la Hegyeshalom hotel de 3* sau similar.

Ziua 2

MUNCHEN STRASBOURG (880 km)
Mic dejun. Dupa micul dejun pornim catre Strasbourg, cu o scurta oprire in Munchen pentru a vizita Piata Stachus si Karlkirche, Marienplatz - de unde intram in Catedrala St. Paulus pentru o fotografie a celebrului altar din aur, Primaria Noua ornata cu celebrul ceas al papusilor, Primaria Veche si Catedrala Frauenkirche. E timpul apoi pentru o bere la Hoffbrauhaus, poate cea mai celebra berarie din lume, cu 2000 de locuri la mese unde \'orchestra burtosilor\' concureaza de 300 de ani impotriva \'fanfarei mustaciosilor\' pentru a crea o atmosfera \'blonda\', specifica berariilor bavareze, loc istoric unde Hitler a inceput seria discursurilor care il vor propulsa mai tarziu in pozitia de fuhrer. Seara tarziu ajungem la Strasbourg. Cazare hotel 3* in Strasbourg.

Ziua 3

STRASBOURG PARIS (490 km)
Mic dejun. De dimineata descoperim vraja Strasbourg-ului. Incepem turul de oras din Piata Austerlitz, trecem Illkirchul prin dreptul Palatului Rohan pentru a vedea Piata Gutemberg, strada Halebardierilor, Place de\ l Opera, pentru a vizita apoi Catedrala Notre Dame de Strasbourg inceputa de Henric al IV-lea al Navarrei, intemeietorul dinastiei Bourbonilor pe tronul Frantei. Incheiem cu Parlamentul, Consiliul EUROpei si Curtea EUROpeana a Drepturilor Omului, din cartierul Robertsau, in trecut mahala a orasului la cheremul soldatilor in permisie din cazarma Legiunii Straine care domina locul, astazi cel mai sclipitor colt din Franta datorita cladirilor din sticla ale lnstitutiilor EUROpene. Strabatem apoi Alsacia, Lorena, Picardie, Turraine Champagne. In cursul serii este cel mai potrivit moment sa intram in Paris. Facem un tur by night al Orasului Lumina: Notre Dame, Opera, Palatul de Justitie, Asamblee National, Muzeul d\ Orsay, Place Concorde, Champs Elysees, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel. Admiram panorama marilor bulevarde de la 320 m din Tour Eiffeil simbolul Parisului (biletul nu e inclus). Putem incheia seara cu o croaziera pe Sena. Cazarea la hotel 3* in Paris.

Ziua 4

PARIS
Mic dejun. De dimineata pornim la descoperirea pas cu pas a Parisului. Incepem cu simbolul revolutiei franceze - Piata Bastille si continuam cu Sorbona, Panteonul, Jardin de Luxembourg si Senatul. Vizitam Catedrala Notre Dame loc de referinta in istoria Parisului si fundalul romanului lui Victor Hugo Cocosatul de la Notre Dame. Admiram en passant tot pe Ile de la Citte Palatul Regal, ridicat de Phillipe al IV-lea cel Frumos, Conciergerie, Chatlet, Centrul Pompidou unde se afla atelierul lui Brancusi si Les Halles. Ajungem la Luvru unde vom face o incursiune in arta de la antichitate si pana in prezent. Tot ce are Franta mai frumos de aratat se gaseste aici de la sarcofagele pictate ale regilor egipteni pana la stiloul lui Jaques Chirac. Seara admiram Parisul gastronomiei in Cartierul Latin, un conglomerat de restaurante specifice care te imbie cu atmosfera locala. Putem degusta o specialitatea traditionala Pied du Couchon roti sau un creppe cu diverse arome. Cazare la acelasi hotel.

Ziua 5

PARIS
Mic dejun. In aceasta dimineata, ne trezimS parizieni. Vom observa ca orasul ne este de-acum cunoscut si extrem de familiar, ca ne descurcam de minune pe strazile lui boeme, iar aerul prietenos al localnicilor ne va indemna sa pornim intr-o voita ratacire prin braseriile atat de numeroase, prin magazine opulente sau prin piete aglomerate de un farmec unic. Pornim din Piata Operei catre Grande Magasines unde ultimele colectii ale caselor de moda pariziene ne sunt prezentate in decorul art nouveau al Galeriilor Lafayette, Printemps si Samaritaine. Ne indreptam catre La Defence, zona modernista a Parisului unde timp de 2 ore putem servi dejunul in Grande Arche sau continua cumparaturile la Quatre Temps. Dupa amiaza revenim in Parisul istoric pentru a vizita Domul Invalizilor, unde isi are mormantul marele imparat NapoleAln. Seara ne-o petrecem in Montmartre, coloratul si controversatul cartier al artistilor. Vom vizita aici basilica Sacre Coeur si vom admira spectacolul oferit de artistii ambulanti. Incercam gustul dulce-amar al vietii de noapte pariziene care a fascinat generatii de artisti prin spectacolele de cabaret de la Moulin Rouge, Crazy Horse, Paradis Latin. Cazarea la acelasi hotel.
Nota: In aceasta zi autocarul stationeaza conform normelor A.E.T.R., iar deplasarea se face cu mijloacele de transport in comun impreuna cu insotitorul de grup.

Ziua 6

DISNEYLAND SAU VALEA LOIREI (optional)
Mic dejun. In aceasta zi putem alege intre o excursie de grup pe Valea Loirei si o vizita individuala in Parcul Disneyland. Valea Loirei - taramul de basm al castelelor unde admiram Castelul Blois, construit in sec. al XII-lea rezidenta regala a dinastiei de Valois, celebra pentru turnul in care salasluia doctorul Caterinei de Medicis, controversatul Nostradamus. La castelul Chambord - capodopera a lui Francois I din perioada Renasterii Franceze vom admira scara infinitului proiectata de Leonaro Da Vinci. Turul nostru se incheie cu Castelul Cheverny, faimos inca din sec. al XVII-lea pentru trofeele sale de vanatoare. La Disneyland ne asteapta aventurile cu Goofy, Pluto, Chip&Dale, Mickey, Donald, Robinson Crusoe sau cu piratii din Caraibe de-a lungul a 4 taramuri magice Fantasyland, Discoveryland, Frontierland si Adventureland. Cazarea la acelasi hotel.

Ziua 7

VERSAILLES LUXEMBOURG STRASBOURG (640 km)
Mic dejun. Parasim in aceasta zi Parisul indreptandu-ne catre Palatul Versailles - Palatul Regelui Soare. Ne asteapta apartamentele Regale, Sala Oglinzilor, vestitele gradini decorate cu fantani. Dupa amiaza vom fi la Reims, capitala provinciei Champagne in catedrala construita pe situl micutei capele ridicate cu mainile ei de Maria Magdalena, crestinatoarea Galiei, loc de incoronare al regilor Frantei si sanctuar al umanitatii ne va uimi cu vitraliile pictate de insusi Chagall, cu gargui fiorosi, dar si cu Ingerii Zambitori, detaliu artistic unic, expresie a geniului conferit de extraordinara spiritualitate a asezamantului. Seara ajungem la Luxembourg unde facem un scurt tur al orasului, pentru a admira Place des Amiens, Palatul Ducal si Piata Primariei. Nu omitem un instantaneu de pe \'Balconul EUROpei\', apoi ne continuam intoarcerea spre tara. Cazarea la hotel 3* in Strasbourg.

Ziua 8

STRASBOURG SALZBURG (520 km)
Mic dejun. Dis de dimineata plecam catre Salzburg cu o scurta oprire la Muzeul Ceasului cu Cuc, din Muntii Padurea Neagra. Urcam apoi la Donauechingen, unde izvoraste Dunarea intr-un peisaj de basm. Ne continuam drumul pe frontiera elvetiana si oprim pentru o cafea in Friederichshafen, unde uitam pentru o clipa ca suntem in Germania. Peisajul este dominat de abrupturile Elvetiei de care nu ne desparte decat un lac glaciar, lat de cateva sute de metri. Aici vizitam muzeul Zeppelin si putem servi pranzul pe Faleza lacului Bodensee. Optional putem face o croaziera pe lac pana in Elvetia. Seara tarziu, ajungem in Salzburg si ne cazam la hotel 3*.

Ziua 9

SALZBURG VIENA BUDAPESTA (540 km)
Mic dejun. Dimineata pornim intr-un tur de oras pentru a nu rata nici unul din obiectivele care fac acest mic orasel din Tirol atat de vizitat de turisti. Vom cutreiera pe ambele maluri ale Salzach-ului pentru a vedea Casa Mozart, Gradinile Mirabell, apoi traversam tumultosul rau pentru a ne delecta cu imaginea Castelului Hohensalzburg care domina orasul si a patrunde in spatiul vechii asezari unde comuniunea catolica a Benedictinilor, Franciscanilor, Capucinilor, Dominicanilor si a Iezuitilor creaza un areal confesional unic in lume. Pe drumul catre Viena, vom opri in limita timpului disponibil, pentru o cafea la Marea Abatie Banedictina de la Melk, doar cat sa surprindem imaginea unui altar pentru decorarea caruia s-au folosit 300 de lingouri de aur din cel mai fin, apoi continuam drumul catre Viena. Patrundem prin Mariahilferstrasse catre Ring, locul unde se concentreaza mai toate minunile orasului, precum Opera, Palatul Albertina, Palatul Hoffburg, Kertner-ul, Catedrala St. Peter, Catedrala Celor 9 Coruri de Ingeri sau Biserica lui Sobietski. Iesim apoi din interiorul Ringului pentru a servi o cina specific vieneza in atmosfera de vesnic festin din fata Primariei, cu siguranta cea mai frumoasa cladire a Vienei, alaturi de Parlament si Burgtheatre. Seara ajungem la Budapesta. Cazarea la hotel 3* in Budapesta.

Ziua 10

BUDAPESTA BUCURESTI (850 km)
Mic dejun. Plecare spre Bucuresti pe traseul: Arad Deva Sebes Sibiu Rm Valcea Pitesti Bucuresti (Piata Victoriei).